Evită amenzile și menține
flota mereu conformă
cu legislația

Flotă în regulă, fără amenzi și fără griji

Evitarea Amenzilor

Fiecare vehicul trebuie să respecte condițiile legale de circulație și de funcționare. Abaterile de la reguli și lipsa unei evidențe asupra situației flotei poate duce la creșterea cheltuielilor cu amenzile primite.

SafeFleet Portal te ajută să ai o imagine de ansamblu, clară asupra documentației legale sau a termenelor limită și să poți monitoriza flota astfel încât să te asiguri că toate regulile sunt respectate, indiferent că e vorba de legislație sau regulamente interne.

Beneficii Cheie

Sistem complet de management al conformității și prevenirii amenzilor

Conformitate Totală

Asigură respectarea tuturor regulamentelor legale și a normelor interne

Prevenire Proactivă

Notificări automate înainte de expirarea documentelor și depășiri de viteză

Reducere Costuri

Economisește bani prin evitarea amenzilor și gestionarea eficientă a flotei

Citirea Datelor de pe Tahograf

Citirea datelor în timp real referitor la timpul de conducere și odihnă reduce riscul atât al accidentelor cât și al amenzilor întrucât dispeceratul poate monitoriza în permanență activitatea șoferilor luând măsuri imediate.

SafeFleet oferă această facilitate transportatorilor pentru o eficiență sporită precum și o organizare mai bună a curselor, șoferilor și a gradului de utilizare a vehiculelor.

Digital tachograph in a van from an angle with ejected driver card.

Funcționalități Complete

Toate instrumentele necesare pentru evitarea amenzilor

Expirarea Documentelor

Prin această funcție a aplicației poți seta data de expirare pentru vinietă, RCA, CASCO, leasing, verificări ITP, revizii service, schimbări de ulei sau cauciucuri.

De asemenea, poți seta câmpuri personalizate pentru alte documente pe care vrei să le urmărești, așa cum sunt vignetele pentru diferite țări

Notificări de Viteză

SafeFleet Portal poți seta limite de viteză și vei primi notificări atunci când sunt depășite.

Această aplicație oferă opțiunea de a urmări dacă vehiculele depășesc limite de viteză setate în aplicație sau limitele în funcție de segmentele de drum pe care le parcurg vehiculele.

Plata Parcării

Plata parcărilor în 17 orașe din România poate fi făcută cu ajutorul aplicației TPark, disponibilă gratuit pentru device-uri mobile.

Cu ajutorul TPark, selectezi orașul și perioada dorită, iar aplicația compune SMS-ul corespunzător pentru plata parcării. Aplicația îți permite să verifici rapid plata și să verifici oricând plățile din trecut.

Încărcare de Documente

Pentru o evidență completă a documentelor aferente șoferilor și vehiculelor pe care le conduc aceștia, aplicația permite încărcarea de fișiere de tip poză sau în format PDF pentru RCA-uri, permise de conducere sa.

Oricine are acces la aplicație poate vizualiza aceste documente direct din SafeFleet Portal.

12

OBU One

OBU One este o soluție automată de plată a taxei de drum HU-GO din Ungaria. Plata automată se realizează prin instalarea OBU One pe vehicul, iar pe baza informațiilor transmise de OBU One, se va debita direct din contul de client suma aferentă taxei de drum HU-GO.

În acest fel șoferii își pot desfășura activitatea de transport în Ungaria fără grija tichetelor.

Contactează-ne acum

Solicită o demonstrație gratuită și descoperă cum SafeFleet poate transforma managementul flotei tale.

Ia Legătura cu Noi

Vrei să Afli Mai Multe? Contactează-ne!

Echipa noastră de experți este gata să te ajute să implementezi cea mai bună soluție pentru gestionarea flotei tale. Contactează-ne pentru o consultație gratuită!

Informații Contact

Telefon
0256 294 608
Luni – Vineri: 8:00 – 18:00

Email
contact@safefleet.ro
Răspundem în maxim 2 ore

Adresă
Strada Gheorghe Dima 1
Timișoara

Program
Luni – Vineri: 8:00 – 18:00
Sâmbătă: 9:00 – 14:00

De Ce Să Ne Alegi?

Solicită Ofertă Personalizată







    Sună Acum

    Vorbește direct cu un consultant

    Chat Live

    Răspuns instant la întrebări

    Programează Demo

    Vezi sistemul în acțiune
    Cosmin Bule
    Cosmin Bule

    Manager Transport, Rowo Spedition

    Odată cu mărirea parcului auto, monitorizarea camioanelor a devenit o necesitate. Cu ajutorul serviciului de monitorizare, văd pozițiile vehiculelor în orice moment este nevoie, țin sub control consumul de combustibil, iar plata taxei de drum pentru Ungaria și Bulgaria este mult mai simplă. Colaborarea cu SafeFleet a început în urma unei recomandări primite. Întotdeauna apreciez promptitudinea și rapiditatea cu care sunt rezolvate solicitările care apar.

    Florentina Neacșu
    Florentina Neacșu

    Administrator, Kareny Speed SRL

    Am ales Tacho Download de la SafeFleet cu câțiva ani în urmă, când camionul nostru opera frecvent în afara granițelor și se întorcea în țară o dată la 2 luni aproximativ, iar șoferul trebuia să aibă cardul lui descărcat la 28 zile. De atunci, cu soluția SafeFleet reușim să descărcăm cele două carduri (camion și șofer) o dată la 28 de zile, și evităm în acest fel amenzile care pot fi încasate din cauza nedescărcării tahografului în timp util. Recomandăm SafeFleet pentru promptitudine, profesionalism și servicii de calitate.

    Lucian Dumitrescu
    Lucian Dumitrescu

    Inginer Ecolog, Retim

    Am ales SafeFleet pentru serviciul de consum combustibil, deoarece în trecut au existat suspiciuni majore privind posibilul furt de combustibil. În plus, prin monitorizarea GPS este mai simplu să ținem evidența la consumuri și necesarul de combustibil pentru flota noastră. Suntem bucuroși să avem un partener precum SafeFleet. Un partener serios, punctual și care este mereu alături de noi cu informații și sprijin tehnic, conform nevoilor și cerințelor noastre.

    Ce spun clienții noștri

    Afaceri din întreaga țară folosesc SafeFleet pentru a-și gestiona flota mai eficient și mai sigur. Fie că este vorba de reducerea costurilor, creșterea transparenței sau optimizarea activităților zilnice, clienții noștri văd rezultate concrete și beneficii reale încă din primele luni de utilizare. Vezi cum experiența SafeFleet a schimbat modul în care companiile își administrează flota.